O adevărată tragedie a avut loc într-o vilă din municipiul Suceava, de pe strada Traian Țăranu. Un bărbat de 51 de ani și-a ucis fosta soție, de care era divorțat doar de o lună, din gelozie, apoi și-a pus capăt zilelor. Gheorghiță Anghel aflase că femeia cu care trăise atâția ani, Elena Anghel, avea o relație cu un alt bărbat, iar acest lucru l-a scos din fire. Și-a ucis cu sânge rece fosta nevastă, apoi s-a spânzurat cu o sfoară de scările dintre etajele locuinței.
Trupurile neînsuflețite ale celor doi au fost găsite, sâmbătă, chiar de nașul de cununie al acestora, care a mers la ei la rugămintea unui fiu de-al lor care nu reușea să își contacteze părinții.
Se pare că după divorțul dintre ei, soții Anghel se certau foarte des, mai ales că locuiau sub același acoperiș. Cei doi au împreună trei copii: o fată plecată la muncă în străinătate, un băiat poliţist în Cristeşti, în judeţul Iaşi şi un alt fiu aflat la studii la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Cluj.
Polițiștii au fost chemați de urgență la locul tragediei. În urma examinării medicale a ambelor cadavre au fost găsite mai multe urme de violenţă. Elena Anghel avea mai multe leziuni pe mâini şi picioare, precum şi pe piept, gât şi la nivelul feţei, iar Gheorghiţă Anghel, în afară de rana provocată de sfoara cu care s-a spânzurat, avea răni pe mâini şi faţă. Trupurile neînsuflețite au fost ridicate de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.