Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ion Lungu va participa la Congresul European al Autorităţilor Locale

ion-lunguPrimarul municipiului Suceava, Ion Lungu, va participa, în perioada 5-6 aprilie 2016, în Cracovia- Polonia, la Congresul European al Autorităţilor Locale, aflat la cea de-a doua ediție. Potrivit edilului, programul are ca obiectiv tematic principal „Guvernul local astăzi-Oameni, cooperare, inovare”, şi încă 7 tematici, cu peste 50 de evenimente.

Subiectele discutate se vor axa pe finanţările europene din domeniile turismului,culturii, protecţiei mediului, învăţământului, transporturilor, din aria inovării, pe zone urbane şi rurale inteligente, pe viitorul industriilor creative, inclusiv pe parcuri tehnologice şi clustere.

like-facebook„Voi încerca să particip la cât mai multe, respectiv la cele care ne interesează mai mult. Sperăm să putem promova cât mai repede proiectele cu fonduri europene. Din păcate, aşa cum am spus-o şi altă dată, este foarte puţin probabil ca în acest an să putem promova proiecte europene. Măcar să finalizăm documentaţia, să apară ghidurile, în aşa fel încât să fim pregătiţi pentru anul 2017”, a spus Lungu.

Congresul European al Autorităţilor Locale(CEAL) reprezintă o oportunitate pentru autorităţile locale din Polonia şi din Europa Centrală pe linia abordării de modalităţi de creştere a eficientei utilizării fondurilor structurale ale Uniunii Europene.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*