Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava are de soluționat, în medie, aproape 1.800 de dosare

1 martie 2016

parchet suceava2Procurorul general Daniela Iuliana Lămăşanu  a prezentat, luni, bilanțul pe  2015, la unităţile de parchet din Suceava și Botoșani. Potrivit acesteia, în 2015 au fost înregistrate spre soluţionare 62.514 dosare. Dintre acestea au fost soluţionate 24.911, prin soluţii de clasare, renunţare la urmărire penală sau trimitere în judecată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți și Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au obținut rezultate peste media națională în ce privește media dosarelor soluționate per procuror în 2015.

like-facebookLa Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au fost 553 dosare de procuror, faţă de 516 media
naţională şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava 539 dosare, faţă de 516 media la nivel naţional. În schimb, la Parchetele de pe lângă Judecătoriile din Gura Humorului şi Fălticeni, media dosarelor soluţionate per procuror a fost de 384, respectiv 329 dosare, faţă de media de la nivel naţional de 516 dosare.

Este de precizat, însă, și faptul că media dosarelor de soluţionat a fost mai mică la Gura Humorului și Fălticeni. Spre exemplu, la Gura Humorului un procuror a avut de soluționat 753 de dosare, dar un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava 1.754 dosare.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia