Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Țigări de contrabandă găsite în bagajele unui sucevean, pe aeroport. Voia să le vândă în Marea Britanie

tigariAutorităţile din cadrul Aeroportului Internaţional Iaşi au descoperit, duminică, în bagajele personale ale unui sucevean, 890 pachete ţigări marca Kent, timbrate, care urmau a fi scoase ilegal din ţară în vederea comercializării în Anglia.

P.I., în vârstă de 28 ani,  călătorea în direcţia Luton- Marea Britanie. În urma unei informări primite de la lucrătorii Biroului Antitero Aeroport Iaşi, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amanuntit asupra bagajelor şi a individului, descoperindu-se un număr de 890 pachete ţigări marca Kent, cu timbru de Ucraina.

like-facebookBărbatul a declarat că a achiziţionat ţigările de pe raza judeţului Suceava şi intenţiona să le comercializeze în Anglia.

El este cercetat acum pentru colectare, deţinere, producere, transport, preluare depozitare, predare desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, iar  ţigările fiind reţinute de către autoritatea vamală în vederea confiscării.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. weber says:

    Și Simon a lui Franiu tot cu țigări de contrabanda la Londra! Ii trimite taică-său săptămânal pe autocar !

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*