Polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice Suceava, ai Serviciului Poliție Transporturi și cei din cadrul subunităților teritoriale, inclusiv din mediul rural, în cooperare cu specialiști silvici, au organizat și desfăşurat, în perioada 24.02. – 26.02.2016, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de arbori, a furtului, prelucrării, transportului şi comercializării ilegale a materialului lemnos.
Au fost executate 139 de controale privind societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, controale auto sau controale în teren şi în fondurile forestiere.
În cadrul acţiunii au fost constatate 15 infracţiuni, din care 10 la regimul silvic și 5 alte infracțiuni.
Au fost aplicate 181 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 39.640 lei.
De asemenea, au fost confiscaţi 144 m.c. material lemnos, în valoare totală de 54.500 lei.
La 25.02.2016, poliţiştii I.P.J. Suceava s-au sesizat despre faptul că, în perioada 22.02.-24.02.2016, angajaţi unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Ploiești, au tăiat ilegal mai mulți arbori de pe raza Ocolului Silvic Solca, cu un volum de 49 m.c. şi o valoare de 7.350 lei, materialul lemnos fiind identificat integral la fața locului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, ce va fi soluţionat procedural.
La 26.02.2016, ora 17.40, un echipaj mixt format din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, a oprit pentru control, pe DN 17, pe raza oraşului Frasin, autoutilitara cu semiremorcă aparţinând unei societăți comerciale din județul Bacău și condusă de un bărbat de 40 de ani din județul Bacău, care transporta material lemnos.
În urma verificării documentelor, echipa de control a constatat neconcordanțe între materialul lemnos transportat și cel din avizul de însoțire, motiv pentru care, autoutilitara a fost condusă la depozitul Ocolului Silvic Frasin, unde specialiștii silvici au stabilit faptul că mașina transporta 31,56 m.c. cherestea de altă esență decât cea din acte.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, conform Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de aproximativ 19.000 lei, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Frasin.