Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Coliziune între două mașini. O tânără a ajuns la spital

ambulantaUn accident de circulație a avut loc vineri seară, în afara localității Ipotești, pe DJ 208 A. O tânără de 23 de ani, din comuna Vultureşti, s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire a unui autoturism, iar în momentul în care a dorit să reintre pe banda de circulație a fost acroșată de autovehiculul depășit, care intenționa să efectueze o manevră de viraj la stânga și care, după producerea accidentului a plecat de la fața locului.

În urma impactului, tânăra a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
like-facebook
Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma activităților întreprinse de polițiști s-a reușit identificarea autoturismului implicat în eveniment şi a conducătorului acestuia, un bărbat de 32 ani, din comuna Bosanci, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 32 de ani fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicatul Poliției.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*