Italianul care, în septembrie 2014, l-a plătit pe un individ să-i incendieze iubitei sale garsoniera din Suceava, a fost prins de polițiști. Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Rosario Occhipinti pentru comiterea infracţiunilor de omor şi instigare la distrugere calificată şi au solicitat Tribunalului Suceava arestarea preventivă a acestuia pentru o perioada de 30 de zile. Magistrații au decis, însă, cercetarea sa în stare de libertate.
Iată VIDEO de la incendiul respectiv:
În cursul lunii septembrie 2014 inculpatul Occhipinti Rosario l-a instigat pe numitul Barbu Ionel să incendieze garsoniera persoanei vătămate C. M., imobil situat în municipiul Suceava, oferindu-i acestuia o sumă de bani pentru săvârşirea infracţiunii.
Astfel, în noaptea de 20/21.09.2014, în jurul orei 01:00, Barbu Ionel ajutat de S. C., a aruncat pe fereastra întredeschisă, de la camera locuinţei mai sus menţionate, un recipient cu lichid inflamabil având fitilul aprins şi coroborat cu acumularea de gaz ca urmare a pierderilor de gaze de la butelia care alimenta aragazul, s-a produs o explozie în urma căreia bunurile din interior au ars în proporţie de 95%.
În urma incendiului au fost afectate mai multe locuinţe din scara blocului, valoarea totală a prejudiciului material cauzat fiind estimată la suma de 109.100 lei.
De asemenea, în urma incendiului produs, numitul Barbu Ionel a suferit arsuri prin flacără – explozie, gradul II-III pe aproximativ 43% din suprafaţa corporală. Acesta a fost transportat de către inculpatul Occhipinti Rosario şi S. C., cu un autoturism proprietate privată, la Spitalul Municipal Adjud unde a fost internat după aproximativ 2 ore şi 20 minute de la producerea arsurilor, cu rea-intenţie nefiind internat la cea mai apropiată unitate medicală (implicit Spitalul Judeţean Suceava). La data de 29.09.2014 Barbu Ionel a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, moarte ce s-a datorat insuficienţei funcţionale multiple organo-sistemice survenită în urma arsurilor suferite.
La formularea propunerii de luare a măsurii preventive a arestului s-a avut în vedere periculozitatea deosebită a inculpatului, modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunile, precum şi faptul că s-a sustras urmăririi penale. Inculpatul a prevăzut urmarea faptei sale, respectiv că prin transportarea victimei pe o distanţă de aproximativ 200 km cu o maşină în condiţii total improprii transportului unei persoane accidentate, aceasta ar putea să decedeze. Deşi nu a urmărit ca victima să moară, a acceptat această posibilitate. În acest sens, a abandonat victima în faţa Spitalului Municipal Adjud, după care şi-a continuat drumul în direcţia Bucureşti, părăsind ulterior teritoriul României.
„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.