Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

O comună din Suceava, în competiția Satelor Culturale ale României

ciocanesti1O comună din județul Suceava a fost selectată pentru competiția Satelor Culturale ale României. Selecția a fost făcută de AFSR — Asociația cele mai frumoase sate din România. Este vorba despre comuna Ciocănești.

Candidaturile au fost depuse depuse până la data de 23 februarie 2016, iar desemnarea Satelor Culturale ale României 2016 va avea loc vineri, 26 februarie 2016, la ora 12.30, la Muzeul National al Satului ‘Dimitrie Gusti’, București.

like-facebookComunele candidate vor prezenta programele culturale în fața unui juriu de specialitate, iar cele care vor obține un punctaj de minim 80 de puncte din maxim 100 posibile vor fi declarate Sate Culturale ale României 2016.

Satele Culturale ale României este un program AFSR inițiat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România și a Delegației Wallonie — Bruxelles la București, cu scopul de a promova patrimoniul cultural și turistic al satului românesc.

Comunele din România au putut candida la acest titlu cu condiția să organizeze pe parcursul acestui an a minimum 5 evenimente culturale — expoziții, festivaluri, concursuri, etc — în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei și turismului cultural.

Comunele finaliste sunt:

1. Comuna Arcani, județul Gorj — reprezentată de dl Primar Aristică Coiculescu

2. Comuna Bacia, județul Hunedoara, reprezentată de dl Primar Panța Nicolae

3. Comuna Drăguș, județul Brașov, reprezentată de dl Primar Gheorghe Sucaciu

4. Comuna Bascov, județul Argeș, reprezentată de dl Primar Gheorghe Stancu

5. Comuna Bonțida, județul Cluj, reprezentată de dl Primar Emil Cărhat

6. Comuna Cândești, județul Dâmbovița, reprezentată de dna Primar Popa Georgeta

7. Comuna Ciocănești, județul Suceava, reprezentată de dl Primar Radu Ciocan

8. Comuna Costești, județul Vâlcea, reprezentată de dl Primar Toma Marius Pestereanu

9. Comuna Dâmbovicioara, județul Argeș, reprezentată de dl Primar Secăreanu Dumitru

10. Comuna Dudeștii Noi, județul Timiș, reprezentată de dl Primar Alin Adrian Nica

11. Comuna Horia, județul Constanța, reprezentată de dl Primar Gigel Sava

12. Comuna Izvoarele, județul Prahova, reprezentată de dna Primar Margareta Dinulescu

13. Comuna Jidvei, județul Alba, reprezentată de dl Primar Alin Trif

14. Comuna Miroslava, județul Iași, reprezentată de dl Primar Dan Niță

15. Comuna Ruginoasa, județul Iași, reprezentată de dl Primar Ionel Moraru

16. Comuna Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș, reprezentată de dl Primar Sofalvi Szabolcs

17. Comuna Șiria, județul Arad, reprezentată de dl Primar Valentin Bot

18. Comuna Sisești, județul Mehedinți, reprezentată de dl Primar Răducan Marian

19. Comuna Tulgheș, județul Harghita, reprezentată de dl Primar Marcel Vancu

20. Comuna Văcăreni, județul Tulcea, reprezentată de dl Primar Neagu Costel Neagu

21. Comuna Cornești, județul Cluj, reprezentată de dl Primar Dorel Julean

22. Comuna Vadu Crișului, județul Bihor, reprezentată de dl Primar Dorel Florian

23. Comuna Vorona, județul Botoșani, reprezentată de dl Primar Aurel Ștefan

24. Comuna Polovragi, județul Gorj, reprezentată de dl Primar Ștefan Făsuescu

25. Comuna Prundeni, județul Vâlcea, reprezentată de dl Primar Ion Horăscu

Jurizarea programelor culturale propuse de comunele finaliste: Calitatea, numărul și diversitatea evenimentelor — 50 puncte,  Viziunea comunei, prezentarea proiectelor de dezvoltare — 20 puncte,  Parteneriatul — 10 puncte, Experiența candidatului — 10 puncte, Importanța și impactul evenimentelor — 10 puncte.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*