Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Accident! O femeie și doi copii răniți grav după coliziunea dintre o mașină și o autobasculantă

accident (1)Un grav accident de circulație a avut loc, marți dimineață, pe DN 17, în localitatea Pojorâta. O femeie de 29 de ani și doi copii, o fetiță de 11 ani și un băiețel de șase ani, au fost răniți grav după impactul dintre o mașină Opel Corsa și o autobasculantă.

Șoferița Mihaela Cehrane nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu partea laterală dreapta a maşinii într-o basculantă condusă de Ovidiu Talpă  de 43 de ani din Târgu Frumos, județul Iași.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar  în sprijinul lor au intervenit şi două autosanitare de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Cele trei victime au rămas prinse între fiarele contorsionate ale mașinii.

accident (2)„Pompierii au luat măsurile specifice de siguranţă – au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateria de acumulatori. Concomitent, au intervenit pentru descarcerarea copiilor”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.like-facebook

Femeia a fost scoasă din autoturism de către participanţii la trafic, înainte de sosirea echipajelor de intervenţie. Cei doi copii au fost extraşi de către pompierii salvatori. Fetița a fost diagnosticată cu policontuzionată, contuzie splenică, fracturi costale dreapta, iar băiețelul cu TCC, contuzie genunchi drept, epistație nară dreaptă.

După ce li s-a acordat primul ajutor medical, cele trei victime au fost transportate la Centrul de Primire Urgenţe Câmpulung Moldovenesc, de unde au fost transferaţi, mai departe, către Spitalul Judeţean Suceava.

Șoferul autobasculantei nu era băut, iar șoferița mașinii nu a putut fi testată din cauza leziunilor suferite.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*