Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc a rămas inconștient, vineri după-amiază, după ce a fost lovit de o piatră în timp ce tăia lemne într-o pădure. Vasile Z. a suferit un traumatism cranio cerebral după ce o piatră s-a rostogolit de pe deal și l-a lovit direct în zona capului.
El se afla la tăiat lemne cu un vecin și un reprezentant al Ocolului Silvic. Aceștia au sunat imediat la 112, iar bărbatul a fost dus de urgență la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc. Din cauza stării grave în care se afla, însă, medicii au decis să îl transfere la Spitalul Județean Suceava.
Polițiștii au deschis acum o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul. De asemenea, și inspectorii muncii vor face verificări întrucât bărbatul muncea la negru pentru vecinul său.