Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Un individ pericol public, care a înjunghiat două femei, prins de polițiști

agresor-cutit-300x196Un individ de 36 de ani care a înjunghiat două femei, pe stradă, a fost prins de polițiștii suceveni. Daniel Cujbă, din municipiul Suceava, a atacat prima femeie, o suceveancă de 55 de ani, pe 25 august 2015.

Femeia se deplasa singură pe aleea dintre străzile Prof. Leca Morariu şi str. Universităţii în apropierea Şcolii de Artă Suceava, iar din spate a venit bărbatul, care fără să-i spună ceva sau să-i ceară vreun bun, i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit în zona spatelui şi gâtului, după care autorul a fugit.
Ulterior, pe 22 ianuarie 2016, o persoană din municipiul Suceava a sunat la 112 și a anunțat că o altă femeie a fost lovită cu un cuţit lângă alimentara din cartierul Areni.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în dimineaţa zilei respective,  femeia de 54 ani, localnică, a plecat de la domiciliul spre serviciu, iar în faţa alimentarei din cartierul Areni, a auzit din spate nişte paşi grăbiţi, fără a da importanţă. Imediat a simţit o lovitură în zona spatelui, iar când s-a întors a observat un bărbat fugind.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-au acordat îngrijiri de specialitate, fiind diagnosticată:,,plagă înjunghiată torace posterior prin agresiune”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu, la data de 19 februarie 2016, „în urma activităţilor de cercetare penală, criminalistice şi investigative întreprinse de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei municipiului Suceava, a fost identificată persoana bănuită de comiterea agresiunilor, respectiv un bărbat de 36 ani, din municipiul Suceava”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a apreciat faptul că ambele acte materiale întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, având în vedere zonele vitale vizate de autor (torace), precum şi obiectul vulnerant folosit, respectiv obiect tăietor-înţepător (cuţit), cauzele fiind reunite.

„Ca urmare a probatoriului administrat, s-a atribuit calitatea de suspect bărbatului de 36 de ani pentru comiterea celor două acte materiale de tentativă la infracţiunea de omor şi a fost sesizat Tribunal Suceava pentru luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii faţă de suspect. La data de 19.02.a.c., instanţa şi-a însuşit propunerea, dispunând în temeiul art. 247 rap. la art. 248 alin. 9 C.p.p. măsura de siguranţă a internării medicale provizorii până la însănătoşire sau până la ameliorarea stării de sănătate care să înlăture starea de pericol; de asemenea, în temeiul art. 248 alin.5 C.p.p. a dispus şi expertizarea medico-legală psihiatrică a suspectului de către Comisia medico-legală psihiatrică din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Suceava. După definitivarea cercetărilor se va dispune procedural”, susține Epureanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*