Un copil de șapte ani dintr-o familie din satul Valea Putnei, comuna Pojorâta, a fost găsit mort, luni seară, într-un pârâu din spatele casei.
Băiatul se juca pe gheața de pe pârâu, dar aceasta a cedat, iar micuțul a căzut în apă. Părinții erau în casă, iar când au ieșit să îl cheme în casă au înlemnit de durere. Au chemat o ambulanță, dar, din păcate, a fost prea târziu.
Trupul neînsuflețit al copilului a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.