Vineri, în timp ce conducea microbuzul pe DN 2E, în interiorul comunei Cornu Luncii, un bărbat de 61 de ani din comuna Dorna Arini, a surprins și accidentat uşor un minor de 16 ani din localitate, angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.