Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Dicționar enciclopedic de pedagogie, lansat marți, la USV

masuri usv11Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Casa Corpului Didactic organizează marţi, 16 februarie 2016, ora 17, în Aula Corpului E a Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava Conferinţa Proiectarea curriculară, susţinută de Prof. univ. dr. Sorin Cristea, de la Universitatea Bucureşti, cu prilejul lansării cărţii Dicţionar enciclopedic de pedagogie.
like-facebook
Sorin Cristea este profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, membru marcant al comunităţii academice româneşti, fiind Secretar de Stat în Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei, în perioada 1990-1992.
A publicat 27 de cărţi, obţinând Premiul Academiei Române pentru volumul Fundamentele pedagogiei. Este coordonatorul colecţiilor IDEI PEDAGOGICE CONTEMPORANE şi ISTORIA GÂNDIRII PEDAGOGICE, de la Editura Didactică şi Pedagogică RA. Are rubrici permanente în presa de specialitate: Tribuna învăţământului, Didactica Pro…, Studii Universitatis etc.

Câteva preocupări constante ale autorului se materializează în cele cinci cărţi despre reformă, apărute în intervalul de 20 de ani, de la fundamentarea pedagogică a reformei, în teza de doctorat, Fundamentele pedagogice ale reformei învăţământului (1994), la conferirea dimensiunilor istorice, internaţionale şi prospective, în ultima carte, elaborată împreună cu doctoranzii săi, Reforma învăţământului între proiectare şi realizare (2012).

Dicţionarul enciclopedic de pedagogie continuă, la un alt nivel, alte două dicţionare realizate cu mai bine de un deceniu în urmă şi optează pentru analiza extinsă şi aprofundată a conceptelor, în acord cu perspectiva globală ce se impune în ştiinţele educaţiei moderne şi postmoderne. Alegerea conceptele pedagogice, sistematizate cu ajutorul primelor trei litere din alfabet, în peste 800 de pagini, a angajat două scopuri generale, reconstrucţia epistemologică a conceptelor pedagogice din dicţionarele anterioare şi cristalizarea unor noi concepte.

Cartea va fi prezentată de către Prof. univ. dr. Rodica Nagy, Conf. univ. dr. Otilia Clipa şi
Conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*