Tânăr de 18 ani, băut și fără permis, depistat la volanul unei mașini. A încercat să-i păcălească pe polițiști

31 ianuarie 2016

politieUn echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus și a Postului de poliţie Ulma aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Calea Cernăuţi, din oraşul Vicovu de Sus, a efectuat semnal regulamentar de oprire, duminică, unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, ocazie cu care, conducătorul auto a oprit în afara părţii carosabile, a coborât din autoturism pe partea din dreapta-faţă, iar la volanul acestuia a trecut prin interiorul autoturismului, o altă persoană de sex masculin, ce se afla pe scaunul din stânga şoferului, autoturismul fiind prevăzut cu volan pe partea dreaptă.
like-facebook
Tânărul care a condus autoturismul a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 18 ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, tânărului de 18 ani i s-a solicitat să fi testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, în prezenţa medicului de gardă, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” şi ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, ce va fi soluţionat procedural.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia