Trei comisari ai Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Suceava au primit diplome de apreciere din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Asociația Planeta Verde cu ocazia împlinirii a 25 de ani dedicați mediului înconjurător. Este vorba de Adriana Iordache, comisarul șef la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, comisar la Garda de Mediu Suceava, suspendat din funcție pe perioada cât îndeplinește funcția de prefect al județului, și Sorin Toma, comisar la aceeași instituție. Evenimentul a avut loc zilele trecute, la Opera Română din București cu ocazia sărbătorii a „25 de ani de mediu în România”.
Potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, la eveniment au mai participat 10 foști miniștri ai Ministerului Mediului care au vorbit despre cele mai mari provocări cu care s-au confruntat pe durata mandatelor și care au punctat realizările cât și eșecurile din timpul mandatelor, finalizând cu sfaturi pentru viitor.
Nu a lipsit nici actualul ministru, care alături de ceilalți vorbitori, au dezbătut problemele mediului înconjurător. Odată cu cei 25 de ani de mediu marcați la nivel central printr-o manifestare de amploare au fost acordate și 25 de premii, pentru oamenii, reprezentanți ai mediului privat, dar și mediului public și neguvernamental care, prin proiectele pe mediu implementate în ultimul sfert de secol, au adus un impact pozitiv în acest domeniu.
Tot în gala de premiere au fost acordate diplome de apreciere pentru toți angajații de 25 de ani ai Garzii de Mediu, Agenției Națională pentru Protecția Mediului și filiale acesteia din țară care au constituit forța și expertiza în acest domeniu.