Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Primarul Ion Lungu, primul sucevean care și-a plătit taxele în 2016

lunguPrimarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a fost primul plătitor de taxe din 2016, edilul-şef achitând impozite şi taxe de 331,9 lei. El a fost cel care și-a plătit dările la stat. Alături de el, în primele două zile în pușculița comună au ajuns la aproximativ 500.000 de lei.

Lungu a spus că circa 30% din suma adunată la vistieria locală provine din amenzile restante, iar aceasta mulțumită prevederilor legale conform cărora impozitele și taxele locale nu pot fi achitate decât după stingerea obligațiilor din amenzi.

like-facebook„Nu am avut probleme în acest sens, 30% din cei 500.000 de lei provenind din amenzi. Sunt oameni care au înțeles că așa este Codul fiscal, și vin și își achită amenzile”, a subliniat şeful executivului, menţionând că Primăria municipiului Suceava are de încasat amenzi restante în valoare de peste 10 milioane de lei.

Pe de altă parte, 223 de persoane fizice și 35 de persoane juridice au înțeles să profite de noile reglementări și să depună notificări pentru aprobarea diminuării cu 73,3% a majorărilor aferente penalităților de întârziere la plata dărilor către bugetul local.

„Recomand sucevenilor să vină la ghișeele Primăriei, pentru a beneficia de acele bonificații de 10% pentru plata până la 31 martie a impozitelor și taxelor locale, dar și persoanelor care au posibilitatea de a obține scutirea de 77,3%”, a spus edilul șef sucevean.

Pentru anul viitor, conducerea executivului local a propus, iar deliberativul a aprobat acordarea bonificaţiei de 10% pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie 2016, a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi impozitului pe mijloacele de transport, datorate de persoanele fizice şi persoanele juridice.

Reamintim, de asemenea că, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44 din 14 octombrie 2015, privind acordarea de facilităţi fiscale, prevede că autorităţile locale pot să aprobe diminuarea unei cote din obligaţiile în cauză, Consiliul Local Suceava hotărând ştergerea a maxim 73,3% din majorările de întârziere datorate ca urmare a neachitării la termen a datoriilor restante. Conform tradiției, Ion Lungu a fost plătitorul cu chitanța nr. 1 din 2016, achitând la bugetul local un total de 331,9 lei, reprezentând impozit pe terenul de sub clădire (13 lei), impozit pe mijloace de transport (57,6 de lei), impozit pe clădiri (141,3 lei) și taxa de ecologizare (120 de lei).

Conform tradiției, dar nu din demagogie, ci de a da un impuls, prima chitanță a fost a primarului, cea cu nr. 1 din 11 ianuarie 2016”, a spus Ion Lungu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*