Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Țigări, bani și o mașină, în valoare de peste 25.000 lei, confiscate de polițiști de la contrabandiști

foto contrabanda 1Peste 10.000 de bucăți de țigarete, sume de bani și o mașină în valoare totală de peste 25.000 lei au fost confiscate de polițiști în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a infracțiunilor de contrabandă.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului județean de Poliție Suceava, poliţiştii au continuat şi intensificat activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane.

foto contrabanda 2Astfel, în urma unor acţiuni organizate în trafic au fost identificate pe raza localităţilor Milişăuţi şi Vicovu de Sus, două persoane care transportau ţigarete de contrabandă. Ţigările, dar şi un vehicul în valoare de 4000 Euro şi suma de 450 de euro, au fost confiscate, cele două persoane fiind cercetate în cadrul unor dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă.

Luni, o patrulă din cadrul Poliției Orașului Milișăuți a prins în flagrant pe o femeie 59 ani, din localitate, în timp ce transporta într-un bagaj, pe strada Ciprian Porumbescu din localitate, un număr de 800 bucăţi țigarete, fără timbru, de proveniență extracomunitară.foto contrabanda 3
Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării.
S-a întocmit dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, se arată în comunicatul Poliției.

Tot luni, o patrulă din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, supraveghere şi control al traficului rutier pe D.J. 209G, pe raza comunei Straja, a oprit pentru control autoturismul de teren, condus de un bărbat în vârstă de 25 ani.

like-facebookS-a procedat la verificarea interiorului autoturismului, ocazie cu care, între bancheta spate şi scaunul stânga-faţă a fost identificat un sac în interiorul căruia se aflau mai multe pachete de ţigarete.
Conducătorul auto a fost condus la sediul poliţiei, iar în urma controlului interiorului autoturismului, au fost identificate un număr de 9940 bucăţi ţigarete, cu timbru fiscal extracomunitar.  Cantitatea de ţigarete provenită din contrabandă a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 54/2010. Autoturismul, în valoare de aproximativ 4.000 de euro a fost ridicat în vederea dispunerii unei măsuri asiguratorii în cauză. Totodată, de la bărbatul de 25 de ani a fost ridicată suma de 450 euro în vederea recuperării prejudiciului cauzat”, susțin polițiștii.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*