Din cauza temperaturilor atmosferice crescute şi a precipitaţiilor importante din ultimele două zile, formaţiunile de gheaţă formate anterior în albiile râurilor Bistriţa şi Moldova, precum şi pe afluenţii acestora, s-au desprins deplasându-se în aval sub formă de blocuri şi zăpoare de gheaţă şi au format aglomerări în secţiuni mai înguste ale albiilor şi la coturi, în spatele cărora s-au acumulat cantităţi importante de apă.
Prin deviere de la cursul normal al albiilor, acestea puneau în pericol gospodăriile şi operatorii economici riverani. Fenomenul a debutat luni, ora 18.20, situaţia fiind monitorizată de pompieri de la ISU, de lucrători de la SGA şi CLSU, şi s-a amplificat în dimineaţa zilei de marți prin desprinderi succesive de gheaţă pe râul Bistriţa, în dreptul localităţilor Cârlibaba (06.40, aglomerări pe o lungime de 400m), Iacobeni (08.51, 200m), Vatra Dornei şi Dorna Arini, pe râul Dorna în comuna Dorna Candreni şi pe râul Moldova în localităţile Breaza şi Fundu Moldovei.
Pentru limitarea efectelor periculoase, la Iacobeni au intervenit echipaje de pompieri de la detaşamentul Vatra Dornei (2 ofiţeri, 15 subofiţeri şi 4 autospeciale), Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (2 utilaje şi 10 voluntari), Detaşamentul de Jandarmi Vatra Dornei (10 jandarmi şi 1 autospecială), poliţia (2 agenţi şi 1 autospecială), SGA (4 lucrători şi 2 autospeciale), lucrători şi utilaje de la SDN Câmpulung Moldovenesc, alte forţe locale mobilizate în zonele critice.
Ca urmare a creşterii continue a debitului râului Bistriţa şi a acumulărilor de gheaţă formate, forţele deplasate în teren au intervenit pentru evacuarea apei din două curţi şi din sediul unei societăţi comerciale (gater).
În municipiul Vatra Dornei a fost distrusă o punte pietonală.
Pe râul Moldova, în localitatea Fundu Moldovei au intervenit echipaje de la detaşamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc (1 ofiţer şi 11 subofiţeri, 2 autospeciale, 1motopompă). În sprijinul intervenţiei s-au alăturat 2 utilaje de la CLSU Fundu Moldovei cu 4 lucrători, 1 autoturism poliţie cu 2 agenţi şi 3 lucrători SGA cu 1 autospecială.
În comuna Breaza au acţionat forţe şi mijloace de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc deplasate de la Fundu Moldovei (1 ofiţer, 7 subofiţeri 1 autospecială şi 1 motopompă). În sprijinul intervenţiei s-au alăturat grupa pirotehnică a detaşamentului Suceava (2 pirotehnişti, 1 autospecială), 4 lucrători de la CLSU cu 1 utilaj, 2 agenţi de poliţie şi 2 lucrători de la SGA.
„Dacă situaţia o va impune se ia în calcul distrugerea prin metode pirotehnice a podului şi a aglomerărilor de gheaţă de pe râul Moldova în dreptul localităţii Colacu, comuna Fundu Moldovei, precum şi supraînălţarea digului din aceeaşi localitate”, anunță prefectul Constantin Harasim.
Intervenţia tuturor forţelor şi mijloacelor este coordonată de către prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim şi condusă operaţional în teren de către inspectorul şef al ISUJ, generalul de brigadă Ion Burlui.