Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Panică! Zeci de părinţi își țin copiii închiși în casă din cauza unor indivizi dubioși

politie accident de orice fel (5)Un caz care ar putea fi foarte grav a fost sesizat de mai multe persoane din localităţile Ipoteşti şi Udeşti, după ce mai mulţi copii le-au povestit acasă părinţilor că au fost abordaţi de un individ care se afla într-un autoturism şi care le-a oferit dulciuri pentru a-i lua la plimbare cu maşina. Deocamdată nu a fost sesizată vreo dispariţie sau o agresiune de vreun fel, însă sesizările merită luate în seamă, măcar în ideea de a se preveni eventuale fapte grave, scrie Monitorul de Suceava.

like-facebookO femeie din satul Reuseni, comuna Udeşti, a declarat că, în luna octombrie a anului trecut, la poarta şcolii din sat a oprit o maşină în care se afla un individ suspect, care i-a abordat insistent copilul.
“Le-o arătat nişte ciocolată, nişte bomboane şi le-o spus că dacă vor bomboane să urce cu el în maşină. Copiii au fugit la învăţător, iar învăţătorul când o ieşit maşina nu mai era. Apoi s-o mai repetat. De cele mai multe ori copiii au fost opriţi în drum spre casă”, a declarat femeia, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Episoade de acest gen s-ar fi repetat şi în luna decembrie, înainte de vacanţă.

Marius Golea, directorul Şcolii Gimnaziale Udeşti, a confirmat că sesizarea femeii din Reuseni nu este singulară:“Au fost sesizări din partea părinţilor, precum că cineva umblă prin localitate şi acostează copii. Noi am făcut o şedinţă cu părinţii la şcoală, am discutat această problemă şi am anunţat autorităţile locale, primar şi poliţie. Din ce ştiu s-au luat trei numere de înmatriculare pentru a fi verificate şi sperăm să se afle despre ce este vorba. Din ce am mai auzit s-a mai semnalat o astfel de prezenţă suspectă şi la Ipoteşti. De la Reuseni sunt 5-6 părinţi care au sesizat apariţia acestui individ suspect, de fiecare dată cu altă maşină”.

Cristea Ostrovan, viceprimarul cu atribuţii de primar din Udeşti, a confirmat şi el că au fost astfel de sesizări verbale. Individul suspect (sau poate indivizii suspecţi) nu a fost văzut însă decât de copii.

„Am sesizat Postul de Poliţie Udeşti şi am asigurat pază suplimentară la şcoli. Au fost nişte sesizări în ceea ce priveşte nişte maşini care s-au învârtit pe la şcoli, au fost verificate de poliţie, dar nu s-a descoperit vreun indiciu. S-au alertat părinţii, este şi normal să se alerteze, dar nu avem vreun indiciu clar că a fost o anume persoană sau cu un scop anume”,
a declarat Cristea Ostrovan.

Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, a precizat că în toamna anului trecut poliţiştii de la Udeşti au verificat două maşini, care au fost în zona şcolilor, însă proprietarii au fost identificaţi şi nu există nici un fel de suspiciuni faţă de aceştia. El a mai spus că la Postul comunal Udeşti nu a fost depusă nici o reclamaţie scrisă de la vreun părinte, totul fiind doar la nivel de sesizări verbale între părinţi, directorul şcoli şi mai departe la viceprimar.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*