O tragedie a avut loc chiar înainte de Revelion, la Ruși Mănăstioara. Un bărbat de 66 de ani a fost accidentat mortal de o mașină, miercuri seară, pe DJ 208, în timp ce mergea spre casă.
Omul a căzut pe carosabil, iar șoferul autoturismului, un tânăr de 19 ani, nu a mai putut evita impactul.
Un echipaj de la ambulanță a încercat să îl resusciteze pe bărbatul, dar totul a fost în zadar. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.