Marți seară, o patrulă de poliție din Marginea a oprit pentru control pe un drum neclasificat din comuna Satu Mare, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani din localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul pe care îl conduce este radiat din circulație, plăcuța cu numărul de înmatriculare aparținând unui autoturism radiat din circulație.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.