Pompierii militari de la Gărzile de Intervenţie Siret şi Solca au intervenit, luni, pentru localizarea şi lichidarea a două incendii de vegetaţie uscată, vremea deosebit de caldă pentru această perioadă favorizând dezvoltarea şi propagarea flăcărilor.
Astfel, la ora 16:48, pompierii militari de la subunitatea din Siret s-au deplasat în satul Negostina, comuna Bălcăuţi, unde au localizat şi lichidat un incendiu ce a mistuit o jumătate de hectar de vegetaţie uscată. Flăcările au afectat şi doi stâlpi de telefonie, din lemn, în proporţie de aproximativ 30%, ce se aflau pe marginea drumului DJ209D.
Trei ore mai târziu, pe raza oraşului Solca, a izbucnit un alt incendiu. Pompierii militari au fost nevoiţi să parcurgă o distanţă de aproximativ doi kilometri pe jos, cu accesoriile specifice din dotare, până la locul intervenţiei, unde ardea cu flacără jumătate de hectar de vegetaţie uscată şi lăstăriş. Flăcările ameninţau să se extindă la o plantaţie de afini, cu o suprafaţă de circa 3 hectare.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră, cauzele probabile de izbucnire ale ambelor sinistre fiind focul deschis în spaţii deschise, lăsat nesupravegheat.