În ultimul timp, mai precis din epoca comunistă, prin intervenţii de tot felul, s-a acceptat tacit, pe motiv ca cei ce aveau funcţii mari în partid, din cauza interdicţiilor şi a persecuţiilor, să se cunune undeva la o mănăstire sau să-şi boteze copiii fără să ştie, pe ascuns.
Preotul Ioan Argatu susține că oficierea cununiilor şi a botezelor trebuie să se facă numai la parohii. Motivul ar fi unul de ordin canonic că ieromonahii (preoţii monahi) n-au voie să săvârşească cununii şi la boteze la mănăstire.
Potrivit feței bisericești, se exceptează doar acei ieromonahii care sunt trimişi de către episcop la parohii, ca preoţi parohi sau suplinitori în lipsa preotului de mir. În mănăstire nu are voie să intre nimeni cu scopul de a se cununa sau de a boteza. Asta în ciuda faptul că în mănăstirile din Bucovina au fost cazuri în care mirii au âint morțiș să se cunune religios la mănăstiri.
„Faptul că nu au loc cununii și botezuri în mănăstiri, acesta contribuie la păstrarea specificităţii atât a monahismului care prin votul depus s-a despărţit total de cele ale lumi şi de lume, pentru a nu da prilej de ispitire şi sminteală monahilor, cât şi a preotului de parohie (de mir), ca cel ce este căsătorit şi are copii este un trimis al episcopului în lume să rezolve problemele sprituale a credincioşilor de mir (parohie). Această oprire se bazează pe principiul că monahul nu trebuie să aibă nimic în comun cu lumea”, susține preotul Ioan Argatu.
În ultimul timp, mai precis din epoca comunistă, prin intervenţii de tot felul, s-a acceptat tacit, pe motiv ca cei ce aveau funcţii mari în partid, din cauza interdicţiilor şi a persecuţiilor, să se cunune undeva la o mănăstire sau să-şi boteze copiii fără să ştie, pe ascuns. Această învoire cu mănăstirea a luat şi mai mare amploare după căderea comunismului în loc să se stingă.
„Astăzi se fac cozi la poarta mănăstirilor a căror egumeni şi stareţi n-au înţeles de starea de necesitate de atunci, de persecuţie a regimului comunist asupra persoanelor cu funcţii în partidul comunist din perioada aceea şi care erau şi buni creştini şi nu înţeleg că acea perioadă a trecut nu mai au rolul de a salva pe cineva, nici caracterul monahismului în roport cu lumea, şi continuă a călca prevederile canonice şi regulile monahale primind pe credincioşii de mir oficiindu-le cununiile şi botezurile pe care de drept canonic stă în atribuţiile preotului de parohie”, mai susține preotul Ioan Argatu.
Faţă de această situaţie Sfântul Sinod a BOR a dat o decizie prin care face apel ca fiecare să revină pe locul specific lui, să respecte fiecare atribuţiunile lui şi să înceteze acest amestec a monahisimului în cele ale parohiilor de mir.
1.-Decizia din 17 aprilie 2010 a Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care are sugestivul titlu, „Călugărie în mănăstire şi cununie în parohie”, a hotărât ca slujbele de cununie să nu mai poată fi oficiate în mănăstiri. Acestea trebuie să aibă loc doar în bisericile de parohie.
Decizie la baza căreia stau următoarele prevederi canonice: În “Drept canonic ortodox” se spune:
“-Monahul nu are voie să se ocupe cu afaceri lumeşti, militare, politice, civile şi altele de acest fel. Pentru aceasta monahii nu pot fi tutori, nici martori în afaceri de drept civil.
-Monahul, ieromonahul, episcopul (fiindcă este monah), nu poate binecuvânta o căsătorie. Acest lucru este în vigoare pentru monahii şi episcopii care trăiesc în mănăstire, dimpotrivă, monahii îmbunătăţiţi, cu aprobarea episcopului, în serviciul parohial pot oficia cununiile şi toate Tainele, a căror săvârşire cade în sarcina preotului mirean.
-Monahul nu poate fi naş la botez. Această oprire se bazează pe principiul că monahul nu trebuie să aibă nimic în comun cu lumea şi deci nu este în stare să dea îngrijirea prescrisă canoniceşte, pentru fin.” În „Liturgica specială” spune:
„Vechile Pravile îi opresc pe preoţii-călugări (ieromonahii) să oficieze nunta, ca unii care au făcut votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual de la „Isaie dănţuieşte…”, nici la ospăţul şi petrecerea cu care e împreunată de obicei nunta . Potrivit canoanelor 3 şi 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumeşti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai târziu li s-a interzis să fie tutori, naşi de botez sau cununie, precum şi să săvârşească Sfânta Taină a Cununiei.
În “Regulile călugăreşti” ale Sf. Teodor Studitul, cât şi vechile pravile opresc, de asemenea, ieromonahii să oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cântării „Isaie, dănţuieşte …”, nici la ospăţul sau petrecerea care urmează după nuntă.
În Pravila Mare arată că „ieromonahul, adică popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagosloveşte, că şi aceaia iaste fără dă leage şi făr’ de cale şi nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc dumnezăeştii părinţi cu lipsa de preoţia lui”.
În Molitfelnicul cel mare se precizează că “Preotul Călugăr nu cunună nunta, adică nu o binecuvintează, că nu se cuvine, iar călugărul nici naş să nu fie pruncului”.
Nu se pune problema ca ieromonahul nu poate din punct de vedere haric, ca preot hirotonit, poate dar nu are voie din punct de vedre canonic, a regulilor călugăreşti, a ascultării de episcop, nu are nimic comun cu lumea şi în mănăstire. În afara mănăstirii are voie cu o singura condiţie, să fie trimis de către episcop sau cu învoierea stareţului care la rândul lui are învoirea episcopului.
Credincioşii sunt sfătuiţi şi îndemnaţi să înţeleagă aceste reguli monahale şi să nu facă presiuni asupra stareţului cerând insistent să se cunune sau să boteze la mănăstire, pe motiv ca e locul mai sfânt, mai binecuvântat şi prin îngăduinţa stareţului călcând rânduiala monahicească să fie primiţi.