Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Lungu, despre cursa pentru desemnarea Capitalei Culturale europene: Deja o serie de oraşe vor să conteste rezultatele

lunguDupă ce Suceava a pierdut selecția pentru desemnarea Capitalei Culturii europene 2021, primarul Sucevei, Ion Lungu, susține că totuși a fost un schimb de experiență bun.

Mai mult, edilul municipiului reședință de județ spune că fost contactat de responsabili din mai multe dintre oraşele care au s-au înscris în cursa pentru desemnarea Capitalei europene a culturii în 2021, dar care nu au trecut de prima etapă, cea de preselecţie, din 17 decembrie.

like-facebookPotrivit lui Lungu, din discuţiile purtate, respectivele oraşe ar intenţiona să conteste modul în care a fost derulat procedura în cauză, existând suspiciunea că experţii români ar fi „lucrat” în favoarea municipiului Bucureşti.

„Deja o serie de oraşe – şi nu ascund faptul că am fost şi noi contactaţi -, vor să conteste rezultatele, pentru că experţii români ar fi lucrat, sau sunt angajaţi, într-un fel sau altul, la oferta din Bucureşti, şi am văzut mai multe opinii pe această temă”, se laudă Lungu, précizand a că pe plan local nu a fost luată nicio decizie privitoare la un demers de genul celui intenţionat, o poziţie în acest sens urmând a fi exprimată în funcţie de evoluţia lucrurilor.

În opinia lui Lungu, Suceava nu a pierdut ci a avut de câştigat de pe urma atragerii de fonduri europene şi că nu ar vrea ca o eventuală contestaţie să afecteze relaţia bună a Sucevei cu Bruxelles.

„Aşa cum am mai spus-o şi altă dată, acest proiect de Capitală europeană 2015-2021 este un proiect pe fonduri europene. Noi am colaborat bine cu Bruxelles, mai avem de colaborat, şi nu cred că este bine să facem contestaţie. Însă, vom vedea ce se va întâmpla”, crede primarul.

La interviul de pe 17 decembrie, din Suceava a participat pe lângă primarul Ion Lungu, şi printre alţii, doctorandul Radu Bores, a cărui firmă de consultanţă a întocmit Strategia culturală a municipiului; Carmen Steiciuc, preşedintele Asociaţiei „Suceava-Capitală europeană” şi Tatiana Tatarciuc, de la Primăria din Cernăuţi, Ucraina. Proiectul sucevean s-a bucurat, de asemenea, şi de susţinere spaniolă, prin intermediul Susanei Alonso San Pedro, din Barcelona, colaborator al firmei Genesis, cea care a realizat Strategia culturală suceveană 2015-2021.

Lungu spunea că oferta Sucevei a fost apreciată şi aplaudată „terminând meciul în picioare”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*