Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Activități de prevenire a conflictelor între tineri, desfășurate de polițiștii suceveni

activitati siguranta vacanta 4La nivel judeţean, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava desfăşoară campania de prevenire a violenţei în mediul şcolar ,,RESPECT”.

În cadrul acestei campanii, în perioada 11 – 18.12.2015, la Şcoala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului au fost organizate o serie de activităţi interactive cu participarea cadrelor didactice şi a elevilor, identificând o serie de bune practici şi soluţii inovative pentru detensionarea stărilor conflictuale şi prevenirea actelor de violenţă în şcoală. Totodată, activităţile au vizat pregătirea şi informarea tinerilor pentru a petrece vacanţa de iarnă fără evenimente negative

activitati siguranta vacanta iarna 3Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, nu există două conflicte identice, ci doar tipare comune. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor. Există indicii care variază de la evident la subtil. Acestea sunt cheile conflictului, simptome, indicatori, stadii sau tipuri distincte ale conflictelor.

Printre cele mai întâlnite conflicte între tineri sunt conflictele de relaţionare. Acestea apar ca urmare a emoţiilor puternice, stereotipurilor şi lipsei de comunicare.
De cele mai multe ori, poliţistul intervine în conflict atunci când acesta a ajuns în etapa de ostilitate deschisă. Pentru prevenirea violenţelor, indiferent de modul lor de manifestare, este importantă cunoaşterea căilor alternative de rezolvare a disputelor, atât de către părţile implicate direct, cât şi de către cei care au responsabilitatea de a interveni.activitati preventive vacanta de iarna 1
Tocmai de aceea, poliţiştii, alături de cadrele didactice au iniţiat campania ,,R.E.S.P.E.C.T”, un demers ce răspunde nevoilor de relaţionare ale tinerilor şi care oferă acestora instrumente interactive de lucru.
La nivelul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Gura Humorului, a fost organizat un simpozion la care au participat consilierii educaţionali de la unităţile de învăţământ din zona Humorului, atât din mediul urban cât şi rural, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi ai Inspectoratului Judeţean Şcolar Suceava, precum şi alţi membri marcanţi ai comunităţii.

Au fost prezentate instrumente de lucru şi metode aplicate pentru detensionarea conflictelor şi au fost diseminate bune practici în activitatea de prevenire.
De asemenea, a fost prezentată lucrarea ,,Medierea conflictelor în mediul educaţional, social şi cultural”, realizată de psihologi, psihopedagogi, profesori şi poliţişti.
Peste 100 de copii au participat la activităţi interactive şi ateliere de lucru cu tematică preventivă, jocul de rol şi comunicarea stimulând elevii să înţeleagă şi să adopte reguli preventive minime pentru a nu se expune victimizării.
La nivelul întregului judeţ, peste 150 de poliţişti au participat la evenimente desfăşurate în şcoli, promovând recomandări pentru siguranţa copiilor de perioada vacanţei de iarnă. Copii, dar şi părinţii au fost sfătuiţi să acorde o atenţie sporită circulaţiei pe drumurile publice, să adopte măsuri de siguranţă personală şi patrimonială pentru a se bucura pe deplin de zilele libere şi de vacanţă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*