Consilierii locali au aprobat, joi, proiectul de hotărâre prin care, pe teritoriul municipiului Suceava, este interzisă circulația căruțelor.
Actul normativ va intra în vigoare la începutul lunii ianuarie 2016. Până atunci, vor fi amplasate semne de interzicere a circulației atelajelor.
Potrivit hotărârii, căruțele nu vor fi confiscate, dar vor fi imobilizate prin confiscarea plăcuțelor de înmatriculare până la plătirea amenzii: „nerespectarea acestei interdicţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei, aplicabilă conducătorului vehiculului, la care se adaugă şi sancţiunea complementară de imobilizare a vehiculului până când proprietarul sau conducătorul vehiculului face dovada plăţii amenzii”.