Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ion Lungu: Municipiul Suceava a finalizat toate proiectele europene

lunguPrimarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susține că municipiul Suceava a finalizat toate proiectele europene, fiind în fața orașelor Bacău și Iași cu care aceste proiecte au început în 2008.

„Municipiul Suceava a finalizat toate proiectele europene, iar în acest an partea a doua a acestora. Celelalte două oraşe cu care am plecat la drum în 2008, Bacău şi Iaşi, nu au terminat proiectele din prima etapă. Zic că noi ne-am făcut datoria, avem o experienţă, iar pe deasupra am implementat şi proiectele suplimentare”, a spus Lungu.
like-facebook
Între proiectele suplimentare care au fost implementate se află, potrivit lui Lungu, lucrările de la Campusul şcolar sportiv al Liceului cu Program Sportiv şi de la Sala de sport a Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, primăria fiind cofinanţator a intervenţiilor care, demarând cu fonduri guvernamentale, au fost abandonate de-a lungul anilor.

În ce privește Liceul cu Program Sportiv, finanţarea a însumat 17,8 milioane de lei. La Colegiul „Ştefan cel Mare”, investiţia în sala de sport nouă a fost de circa 7,7 milioane de lei, dintre care 5,4 milioane de lei sunt bani nerambursabili. Reabilitarea sălii vechi şi amenajarea terenului de handbal din curte
Tot în categoria proiectelor suplimentare intră şi cel de reabilitare a 10 artere importante din municipiul Suceava, pasarelei CFR Iţcani, podului de peste râul Suceava, două poduri de pe strada „Plevnei” şi „Cuza Vodă” din Burdujeni”, finanţarea POR fiind de circa 8 milioane de euro.

Valoarea totală a fondurilor pe care Suceava s-a angajat să le acceseze în calitate de pol de dezvoltare urbană, prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor”, a fost de 28,8 milioane de euro.

Agreate la finanţare în cadrul POR au fost 5 proiecte, toate acestea fiind încheiate încă din anii anteriori. Este vorba despre reabilitarea magistralei rutiere ce traversează oraşul, a pasajului CFR Burdujeni şi parcurilor; reabilitarea zonei centrale şi construirea de parcări subterane în acelaşi perimetru; sistemul de combatere cu camere video a criminalităţii; reabilitarea sistemului de iluminat public şi, nu în cele din urmă, despre construirea Centrului de conservare a tradiţiilor populare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*