Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Campania „Dăruiește! Ajută! Respectă!” împotriva violenței asupra femeii, desfășurată la Suceava

fotografia 5Data de 25 noiembrie 2015 a marcat debutul Campaniei D.A.R. – Dăruieşte! Ajută! Respectă! – 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii, iniţiată în cadrul parteneriatului activ dintre Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava, C.O.J.E.S., Asociaţia S.E.V.A , Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava şi Agenţia Regională de Luptă Împotriva Traficului de Persoane Suceava.

Pe parcursul celor 16 zile de activism, au fost desfăşurate o serie de activităţi, menite să sporească gradul de informare şi conştientizare a cetăţenilor referitor la Violenţa domestică, Violenţa intrafamilială, mecanisme legislative de protecţie a victimelor directe şi indirecte ale violenţei.

Data de 10 decembrie a marcat Ziua internaţională a Drepturilor Omului şi finalul campaniei D.A.R., printr-un eveniment de sensibilizare şi conştientizare a opiniei publice, de omagiere a victimelor violenţei domestice, la care au participat aproximiativ 100 de persoane, aprinzând o lumânare în memoria tuturor celor care cad victime violenţei în familie în Piaţa Drapelului din Suceava.
like-facebook
Elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară au împărţit pliante cu informaţii utile despre prevenirea violenţei în familie şi au îndemnat trecătorii să aprindă câte o lumânare pentru victime.
Realitatea demonstrează că aceste acţiuni ale instituţiilor abilitate în parteneriat cu societatea civilă trebuie să continue pentru ca fiecare cetăţean să fie receptiv şi intolerant faţă de aceste manifestări care pun în pericol demnitatea umană.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*