Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Bărbat trimis în judecată pentru contrabandă. Oamenii legii i-au pus averea sub sechestru

microbuz cu tigari2Un bărbat a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru contrabandă.

De asemenea, Costel Zicu s-a ales și cu averea pusă sub sechestru.

Anchetatorii arată că pe  28 octombrie 2014, ora 04.50, un echipaj al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei – Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 209 G, pe raza localităţii Falcău, a procedat la oprirea în trafic a unui autoturism, despre care existau suspiciuni că ar fi fost implicat în traficul cu ţigarete de contrabandă.
like-facebook
În perioada în care erau verificate actele autoturismului şi ale şoferului, lucrătorii poliţiei de frontieră au observat, la o distanţă de aproximativ 200 metri, un alt autoturism care se deplasa din direcţia Brodina către Falcău, iar în momentul în care conducătorul auto a realizat că, în faţa sa se află un filtru al poliţiei, a frânat brusc şi a virat stânga, a parcat maşina în dreptul intrării fabricii de cherestea aparţinând SC F. SRL, după care a părăsit, în grabă, autoturismul.

Comportamentul şoferului a generat suspiciuni cu privire la conţinutul transportului, drept pentru care poliţiştii de frontieră s-au deplasat la autoturism, constatând că este vorba de un microbuz marca Ford Galaxy. Aruncând o privire în interiorul acestuia, lucrătorii de poliţie au observat că transporta mai multe colete învelite în folie neagră, autoturismul fiind special adaptat în acest sens.

S-a procedat la supravegherea autoturismului şi, în jurul orei 06.00, s-a prezentat o persoană de sex masculin, care a susţinut că se numeşte Costel Zicu şi este proprietarul maşinii. În urma verificării autoturismului, în portbagaj şi pe locul banchetei spate se aflau 6 colete învelite în folie neagră, ce conţineau 5770 pachete ţigarete marca „Fest”, de culoare albastră, de provenienţă Republica Belarus.
De asemenea, în urma percheziţiei corporale, asupra acestuia a fost găsită suma de 3752 lei, care a fost ridicată şi consemnată la CEC Bank Sucursala Suceava – Agenţia Rădăuţi.

Direcţiei Regionale Vamale Iaşi a evaluat prejudiciului produs Statului Român ca urmare a colectării şi deţinerii cantităţii de 5770 pachete ţigări, marca „FEST”, provenind din contrabandă, rezultând un prejudiciul produs prin neachitarea valorii în vamă, a taxelor, accizelor şi TVA ce se ridică la suma de 68.966 lei.
Pentru garantarea recuperării prejudiciului şi acoperirii cheltuielilor judiciare s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumei de 3752 lei, ridicată de la inculpat, precum şi asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului Zicu Costel, respectiv o cota parte dintr-o suprafaţă de teren intravilan şi un autoturism.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*