Un invidid a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în stare de libertate, pentru înșelăciune. Este vorba despre Matei Gabor, care în prezent este plecat în străinătate.
Potrivit procurorilor, la începutul lunii aprilie 2014 partea vătămată B.M.S. a încheiat o înţelegere verbală cu inculpatul Gabor Matei pentru ca acesta să-i schimbe tabla de la locuinţa pe care o deţine pe strada Oborului din municipiul Vatra Dornei. În acest sens, la data de 04.04.2014, numitul B.D.M (fiul părţii vătămate), care locuieşte în Anglia, i-a trimis acestuia un avans de 572,74 lire sterline (3.000,02 lei) prin Money Gram, pe numele unei persoane indicate de Gabor Matei, respectiv Z. K. N. A.
După efectuarea tranzacţiei, la locuinţa părţii vătămate B. M. S. s-a deplasat inculpatul Gabor Matei însoţit de alte trei persoane, ocazie cu care au început să desfăşoare lucrările premergătoare pentru schimbarea acoperişului locuinţei, în tot acest timp fiind cazaţi la locuinţa persoanei vătămate. După câteva zile, întrucât vremea nu era favorabilă, inculpatul Gabor Matei a motivat că pleacă împreună cu echipa să cumpere materialele necesare pentru efectuarea lucrării, sens în care i-a solicitat persoanei vătămate suma de 12.858 lei.
Astfel, în seara zilei de 11.04.2014 inculpatul a primit de la persoana vătămată această sumă de bani, după care a doua zi a plecat. La interval de câteva zile, respectiv în data de 16.04.2014, acesta a revenit la locuinţa persoanei vătămate spunându-i că este în trecere spre Suceava, de unde urmează să achiziţioneze tabla, iar în timp ce discuta cu B. M. S., echipa sa de muncitori a încărcat în maşină sculele cu care veniseră iniţial pentru efectuarea lucrărilor. Ulterior, inculpatul nu a mai revenit pentru a finaliza lucrările şi nu i-a mai răspuns persoanei vătămate la telefon.
Gabor Matei nu a putut fi audiat în calitate de suspect şi nici în calitate de inculpat, stabilindu-se că este plecat din ţară.
Prejudiciul creat este în valoare totală de 15.858 lei, nerecuperat.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vatra Dornei.