Polițiștii din Adâncata l- au depistat în flagrant, marți, în fața unui bar din localitatea Zvoriștea, județul Suceava pe un tânăr de 18 ani, din localitatea Zvoriștea, având asupra sa mai multe bagaje în care se aflau cutii conţinând obiecte şi materiale pirotehnice.
În urma controlului efectuat asupra bărbatului au fost găsite peste 1000 bucăţi obiecte pirotehnice, deţinute cu încălcarea legislaţiei în domeniu, toate făcând parte din clasa a-II-a de explozabilitate.
Tânărul a fost condus la sediul Postului de Poliție Zvoriștea pentru cercetări, iar obiectele pirotehnice au fost confiscate. El s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, urmând a fi soluționat procedural de către poliţişti prin unitatea de Parchet competentă.
Contravenţii
– comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate (conform prevederilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive a articolelor pirotehnice din categoria I se sancţionează amendă de la 2.000 la 5.000 RON conform art. 38 lit.b din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicata
– neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul articolelor pirotehnice, în limba română denumirea, clasa din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor conform art. 31 din Legea 126/1995 se sanctioneaza cu amendă de la 5.000 RON la 7.500 RON art.38 lit d din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicata
– folosirea articolelor pirotehnice în locurile interzise de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 se sanctioneaza cu amendă de la 3.000 RON la 6.000 RON- art.38 lit. c din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicata în cazul tulburării ordinii publice prin folosirea excesivă a obiectelor pirotehnice care provoacă zgomot se vor aplica şi prevederile art.2 pct.28 din Legea nr.61/1991 (amendă de la 200 Ron la 1000 RON);
– în cazul în care sunt încălcate reglementările legale în vigoare cu privire la respectarea normelor de securitate, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicata se vor lua măsuri pentru suspendarea, restrângerea sau retragerea autorizaţiei pentru activităţile de deţinere, transfer, transport, folosire ori comercializare a obiectelor pirotehnice;
Sanctiunile contraventionale cu amenda se pot aplica si persoanelor juridice caz in care cuantumul amenzii se majoreaza cu 100%.