Ciocnire între două mașini, la Siret

9 decembrie 2015

 

accident masiniDouă mașini s-au ciocnit, marți, la Siret. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe str. Alexandru cel Bun din oraşul Siret, un localnic de 51 de ani, s-a încadrat lângă axul drumului și a semnalizat pentru efectuarea virajului la stânga, moment în care, a fost lovit în partea din spate de autoturismul condus de un cetăţean de 25 de ani, care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autovehiculul din faţă.

În urma accidentului, conducătorul auto de 51 de ani a suferit leziuni corporale uşoare în zona cervicală, fiind transportat la spital, pentru investigații.

like-facebook„Conducătorii celor două autoturisme au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia