Un copil cuminte a devenit peste ani cel mai faimos bodyguard roman din Marea Britanie. El asigura azi spatele unora dintre cei mai bogati oameni din lume: printi arabi si vedete de talie mondiala!
Ioan Hartopeanu s-a nascut la Suceava, in cartierul George Enescu. Acolo, vecinii isi amintesc de el ca de un copil cuminte si linistit, care nu a creat niciodata probleme. Intrucat parintii lui n-aveau o situatie financiara foarte buna, Ionut a devenit destul de devreme constient ca dupa majorat va trebui sa se descurce singur. Visa sa devina mecanic auto si chiar s-a dus la un liceu cu acest profil. Toate planurile i-au fost insa date peste cap la varsta de 16 ani de catre antrenorul de box Andu Vornicu, de la Asociatia Sportiva Vointa Suceava, care i-a spus intr-o zi: “Ia uite ce inalt esti si ce fizic ai, poti sa-i calci pe urme lui Mike Tyson!”.
Din acel moment, Ionut a uitat total de mecanica si a inceput sa mearga la antrenamente, iar boxul l-a ajutat mai tarziu sa se angajeze ca agent de paza si protectie. In paralel cu serviciul a continuat sa boxeze, dar cand a realizat ca, de fapt, n-are nicio sansa sa-i calce pe urme marelui Tyson, si ca salariul nu ii ajuge de la o luna la alta, a inceput sa-si doreasca sa plece din tara.
Viata de noapte din Harlesden l-a transformat intr-un bodyguard de calibru!
La 23 de ani, Ionut Hartopeanu era deja la Londra si, chiar daca nu stia engleza, a reusit sa aiba doua joburi in acelasi timp. Muncea sapte zile din sapte! De luni pana vineri lucra intr-un restaurant, iar in serile de weekend “pazea” intrarea la unele cluburi de noapte din Harlesden, o zona cu multe localuri rau famate, cunoscuta si ca “the gun capital of Britain”. In Harlesden, fostul pusti linistit din cartierul sucevean George Enescu s-a transformat treptat intr-un bodyguard de calibru, care nu s-a dat niciodata inapoi de la interventiile in forta! Multi oameni cu bani au pus ochii pe el si au inceput sa-l solicite in privat, iar dupa cativa ani de munca pentru altii a decis ca este momentul sa aiba propria lui companie.
Ioan Hartopeanu a lucrat in timp pentru unii dintre cei mai bogati oameni din lume: printi arabi si vedete de talie mondiala. “In ultimii ani am fost solicitat la Cannes, Monte Carlo, St Tropez, Mikonos, Paris sau chiar la Bucuresti. De obicei la Cannes ajungem vara, in parioada festivalului de film, si, tot vara, suntem solicitati de cateva familii din Egipt si Dubai”, spune Yohan.
Printre cei mai faimosi oameni din lume care au apelat la serviciile lui se numara Leonardo Di Caprio, Mickey Rourke, Zack Efron sau Tamara Ecclestone. Lista celebritatilor este insa completata cu printi arabi, care au solicitat ca numele lor sa nu fie facute publice. Unul dintre bogatanii care si-au lasat definitiv amprenta pe cariera suceveanului este multi-milionarul Omar Khyami. Acesta este fostul iubit al Tamarei Ecclestone , fata magnatului Bernie Ecclestone, boss-ul Formula 1, aflat pe locul 15 in topul celor mai bogati oameni din UK, cu o avere estimata la 3,8 bilioane de dolari! “Omar Khyami m-a simpatizat foarte mult si imi spunea mereu Yohan, iar azi toata lumea ma striga asa datorita lui”, a dezvaluit romanul a carui companie se numeste “Yohan Security”. Yohan este un nume cu origini arabesti care in unele dialecte inseamna “Dumnezeu e milostiv”.
Yohan a dezvaluit pentru Anuntul de UK ca in primul an la Londra a muncit cat in 3 ani in Romania
Anuntul de UK: Cand ai venit in Marea Britanie si in ce imprejurari?
Yohan: Am venit in 2004, cu gandul la o viata mai buna. Am venit sa muncesc si sa castig un ban din care sa inteleg ceva pentru ca in Romania rar imi ajungea salariul de la o luna la alta.
Cum a fost la inceput?
Greu, foarte greu. Probabil va amintiti ca pe atunci noi romanii nu aveam drept de munca. Ma simteam ca pe un teren minat, pe care trebuia sa umblu, sa caut de lucru si asta in conditiile in care nici macar nu vorbeam Engleza. Cu noroc si ajutor am reusit sa am 2 joburi in acelasi timp. Munceam sapte zile din sapte si treceau chiar si doua luni pana puteam sa-mi iau un liber. Am muncit intr-un an la Londra cat in 3 ani in Romania. Nu stiam daca o sa ma acomodez, daca o sa rezist. Erau momente in care ma apasa gandul ca va trebui sa ma intorc in tara, la Suceava, dar Dumnezeu m-a ajutat si am reusit sa merg inainte.
Cum a fost ca bodyguard in Harlesden?
Am reusit sa ma angajez relativ usor si initial nu am inteles de ce. Lucram pe la niste cluburi cu risc mare de violente. Si, ca in orice club unde se consuma mult alcool, problemele erau inevitabile. Am vazut chiar si crime, asa ca nu era un job tocmai usor si nici unul pe care sa si-l doreasca foarte multa lume.
Sunt bodygurzii oameni violenti?
Bodyguarzii sunt oameni ca toti oamenii, doar ca uneori sunt pusi in fata unor situatii in care nu au de ales! Noi facem tot posibilul sa evitam violentele si de obicei recurgem la imobilizari, dar in unele cazuri nu prea avem ce face…
Marian Rusu, unul dintre oamenii de baza de la Yohan Security, si-a rupt piciorul la ultimul sau meci de MMA…
Marian imi este un foarte bun prieten si intr-adevar este un om de baza pentru compania Yohan Security. Este o pierdere mare la momentul asta pentru noi, dar important e in primul rand sa se faca bine.
Pro TV a realizat un reportaj cu tine si echipa ta si a anuntat ca tineti la respect mafia rusa din Regat. Care este povestea cu mafia rusa?
In lumea asta a bodyguarzilor sunt lucruri care se spun si lucruri care nu se spun… Cert este ca au existat niste altercatii in timpul unei misiuni pe care noi am a avut-o loc la o scoala din Centrul Londrei, unde merg numai copii de milionari… Lucrurile au degenerat intr-o anumita masura, dar pana la urma partea adversa a facut un pas inapoi.
Sunt si romani care solicita serviciile tale?
Da, dar in mare este vorba de oameni de afaceri care vin la Londra in vacanta. Nu cred ca le-ar face placere sa le spun numele, asa ca le voi tine pentru mine.
Cum e viata ta atunci cand nu lucrezi ca bodyguard?
Imi place sa cred ca sunt un roman ca oricare altul din interiorul comunitatii romanesti din Marea Britanie. Merg la restaurante romanesti, cel mai des la Oasis, merg in cluburile romanesti Silver si Unique, in special pentru ca sunt prieten bun cu Lucian Liubera si Florin Cerlinca. De asemenea, sunt un fan al produselor romanesti, pe care de cele mai multe ori le cumpar de la magazinul Vrancea, din Dunstable.
Yohan traieste o frumoasa poveste de dragoste cu Adriana. Cei doi sunt casatoriti de 3 ani si au o relatie foarte buna cu Victor Slav si Bianca Dragusanu, pe care in 2014 i-au onorat cu prezenta la nunta. In aceasta perioada Adriana este ocupata cu deschiderea unui salon de infrumusetare in Luton care se va numi Adry Diamond si care urmeaza sa fie deschis inainte de Craciun. Familia Hartopeanu va petrece atat Craciunul cat si Revelionul in Marea Britanie, iar in primele zile din 2016 va pleca intr-o vacanta in Dubai.
“Chiar daca am renuntat la visul de a deveni mecanic auto ca sa ii calc pe urme lui Mike Tyson, fara sa reusesc insa sa castig prea multe meciuri, nu am fost niciun moment suparat pe omul care la 16 ani mi-a directionat destinul catre box. Andu Vornicu mi-a fost prieten, antrenor si mentor, iar in urma cu trei ani a devenit nasul meu de casatorie” (Ioan Hartopeanu, VIP bodyguard)
Sursa: Anuntul.co.uk