Jandarmeria Română are în structura sa peste 70 de secţii şi posturi de jandarmi montane, pregătite şi dotate să execute misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe trasee turistice din zona acestora, precum și să acționeze pentu căutarea şi salvarea – evacuarea persoanelor care se află în pericol în zona de responsabilitate.
Având în vedere faptul că în perioada următoare foarte multe persoane se vor afla în stațiunile turistice de la munte, în scopul evitării unor accidente nedorite în aceste zone şi pentru a fi în siguranţă, Jandarmeria Montană transmite turiștilor următoarele recomandări:
1. Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase) , prognoza meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
2. Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, cuțitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil;
3. Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum și alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
4.Informați jandarmii montani/salvamontiștii/cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrul de trafic al turiștilor, lasând datele dumneavoastră în acesta;
5. Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
6. Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu;
7. Nu vă abateți de la traseu și evitați scurtăturile;
8. În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau al înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceață, ger, viscol), deplasați-vă în grup compact și, din nici un motiv, nu rămâneți în urma grupului;
9. Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;
10. În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții puteți solicita ajutorul Jandarmeriei Montane prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele:
– datele de identificare ale persoanei care anunţă;
– ce s-a întâmplat;
– câte persoane au nevoie de ajutor;
– unde sunt persoanele aflate în dificultate;
– când s-a produs accidentul.