Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Cătălin Nechifor: Sperăm în negocierea unui zbor direct spre Barcelona cu o companie low cost

nechifor (7)Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a avut luni o întâlnire oficială cu adjunctul reprezentantul Guvernului Spaniol în Barcelona, Emilio Ablandeo Reyes. Cătălin Ioan Nechifor împreună cu o delegaţie a Consiliului Judeţean Suceava se află în Barcelona până pe data de 26 noiembrie. În tot acest timp a avut întâlniri cu autorităţi locale, dar şi cu reprezentanţi din conducerea aeroportului El Prat din Barcelona.
like-facebook
Cătălin Nechifor a precizat că în cadrul întâlnirii de luni a discutat cu reprezentantul Guvernului Spaniol în Barcelona despre turism, dar şi despre cultura din judeţul Suceava.

Această întâlnire a fost o reuşită pentru noi, şi am fost încântat să văd cât de mult cunoaşte despre Mircea Eliade şi despre epoca medievală a Moldovei. Şi vreau să-i mulţumesc doamnei Consul General, Geanina Boicu, pentru facilitarea acestei întâlniri şi a celorlalte care vor mai urma în aceste zile”, a spus Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

În cadrul întâlnirii cu Emilio Ablandeo Reyes, Cătălin Ioan Nechifor a prezentat punctele forte ale regiunii și obiectivele propuse, unul dintre acestea fiind creșterea prezenței judeţului Suceava în domeniul transporturilor, în special în cel aerian.

În discursul său Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a menționat faptul că Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava a fost modernizat, dispune de o infrastructură modernă și oferă o capacitate ridicată de preluare a zborurilor și a pasagerilor. În ceea ce-l priveşte pe adjunctul reprezentantului Guvernului Spaniol în Barcelona, acesta a ţinut să sublinieze importanța consolidării relațiilor bilaterale și s-a declarat un susținător al acestor eforturi, care sunt generatoare de plus valoare.

Tot în cadrul vizitei în Spania, Cătălin Ioan Nechifor s-a întâlnit marţi cu Directorul de Relaţii Internaţionale a „Ariei Metropolitane Barcelona” (AMB), Xavier Tiana Casablancas. În urma discuţiilor Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a explicat că această structură cuprinde 36 de localităţi asociate, în jurul Barcelonei, având în total un buget de peste 630 milioane euro şi a precizat că îşi doreşte o colaborare între Area Metropolitană Barcelona şi Zona Metropolitană Suceava.

„AMB funcţionează în baza unei legi a Parlamentului Cataluniei din 2010, şi are responsabilităţi în planificare spaţială, mediu, transport, locuinţe şi coeziune socială. Spre deosebire de situaţia din România, primarii celor 36 de localităţi chiar plătesc contribuţia proprie la proiectele europene, care însumată depăşeşte 200 milioane de euro, adică circa 30% din bugetul total, din care 130 milioane euro merge la managementul deşeurilor şi aproximativ 60 de milioane de Euro la apă şi apă uzată”, a spus Cătălin Ioan Nechifor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a explicat că în cadrul Primăriei Barcelona funcţionează o instituţie care se numeşte “Barcelona Activă”. Acesta a apreciat că “Ariana Fernandez, din partea Departamentului de Promovare a oraşului, ne-a prezentat conceptul acestei iniţiative care furnizează servicii de consultanţă pentru oricine doreşte să facă afaceri în Barcelona.

Fiind prezent în Centrul de Comanda al Aeroportului “El Prat” din Barcelona, care e condus de o doamnă, Sonia Corachan, Cătălin Ioan Nechifor a declarat “Impresionantă dezvoltarea în doar câţiva ani, jocurile olimpice fiind cheia integrării Barcelonei pe harta mondială a aviaţiei. Am aflat foarte multe lucruri noi şi sperăm să le putem folosi în negocierea unui zbor direct spre Barcelona cu o companie low cost.”


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*