Doi copii au fost răniți, sâmbătă, după ce au intrat cu bicicleta într-o mașină. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe un drum comunal neclasat din localitatea Pătrăuţi, avându-l ca pasager pe portbagajul din spate pe un minor de 7 ani, din localitate, un minor de 9 ani, localnic, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 28 de ani, localnic.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a celor doi minori, care au primit îngrijiri medicale la fața locului, fără să fie necesară transportarea lor la spital.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicatul Poliției.