Cinci unități din județul Suceava au fost închise de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava pentru nerespectarea normelor PSI.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, este vorba de Bazarul din Lunca Sucevei, baza de tratament balnear și hotelul din Complexul monahal “Acoperământul Maicii Domnului” Dorna Arini, sala unui restaurant din cartierul Burdujeni, o discotecă din Zvoriştea și o discotecă din Todireşti.
El a amintit că în această lună au fost desfășurate un număr de 25 de controale, majoritatea la discoteci, case de cultură, cluburi, și restaurante.