Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

VIDEO! A ucis cu un BMW un copil de cinci ani, în timp ce își căuta telefonul. Magistrații l-au trimis după gratii

Marius Hotin, şoferul maşinii

Marius Hotin, şoferul maşinii

Șoferul de 35 de ani care a ucis un copil de cinci ani pe trecerea de pietoni, în vara anului trecut, va sta trei ani după gratii. Marius Hotin a fost condamnat la închisoare după ce a accidentat mortal un copil de cinci ani care traversa regulamentar, pe o trecere de pietoni din Burdujeni, de mână cu o verișoară de a sa care a scăpat cu viață.

Hotin nu mai are nici dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de patru ani. Sentinţa nu este definitivă.

Pe 21 iulie 2014, în jurul orelor 13:25, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare SV-56-RAM, pe str. Gheorghe Doja din municipiul Suceava, din cauza nerespectării regimului legal de viteză în deplasare şi a neacordării priorităţii de trecere a pietonilor, a surprins şi accidentat mortal copilul de cinci ani, care traversa alături de verișoara sa de 23 de ani.

like-facebookMarius Hotin, din Suceava, conducea autoturismul BMW dinspre Burdujeni spre cartierul Iţcani, iar la un moment dat, și-a scăpat telefonul mobil prin mașină și s-a uitat după el. În acel moment a lovit în plin copilul, Mario Văleanu, și pe verişoara acestuia, Alina Hostiuc.

Medicii de pe Ambulanță care au ajuns la locul accidentului nu au mai putut să salveze viața copilului. Când și-a dat seama ce a făcut, Marius Hotin a intrat în stare de șoc. Șoferul nu era băut.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*