Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Percheziție la un contrabandist din Izvoarele Sucevei. Polițiștii nu au găsit doar țigări

perchezitii 7Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au dispus, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dorel-Mihai Mehno.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia ți nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

like-facebookPotrivit prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Constantin Steiciuc, la momentul efectuării percheziţiei domiciliare încuviinţate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, joi, Mehno Dorel-Mihai a deţinut la domiciliul său din comuna Izvoarele Sucevei, sat Bobeica, „după ce în prealabil a procurat, în vederea comercializării, cantitatea de 12.018 pachete de ţigări – 11.970 pachete marca Fest şi 48 pachete marca Marble – de provenienţă extracomunitară, bunuri ce trebuiau supuse regimului vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 134.376 lei. precum şi 950 de cartuşe de armă letală de diferite calibre”.

De asemenea, la domiciliul acestuia au mai fost găsite un aparat de vedere pe timp de noapte marca Pulsar, o lunetă marca Viper Optisan, două cutii pentru staţii de emisie-recepţie cu cartea tehnică, 5 cutii pentru încărcătoare staţii emisie-recepţie fiecare având cartea tehnică, suma de 4.035 euro, o staţie de emisie-recepţie marca Baofeng.

„Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 13.11.2015 orele 01.00. În cursul zilei de 13.11.2015, acesta a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă în faţa Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc”, susține procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*