Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Sute de credincioși, la hramul Bisericii Sf. Mina din Suceava. Ce minuni a făcut Sf. Mina pentru suceveni

biserica sf mina (6)Sute de credincioși au fost prezenți, miercuri, cu ocazia sărbătoaririi Sf Mina, la hramul Bisericii Sf Mina din cartierul Obcine din Suceava.

Sfântul Mina este prăznuit de ortodocși pe 11 noiembrie, iar romano-catolicii îl serbează pe 24 noiembrie. Este sfântul care îi ocrotește pe păgubiți, se arată grabnic ajutător celor nedreptățiți în procese și celor care au pierdut ceva sau au fost înșelați.

Sute de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva, sunt prezenți îndeosebi pe 11 noiembrie, la Biserica “Sfântul Mina”, cu credința că vor recăpata ce-au pierdut dacă se roagă la moaștele mucenicului Mina.

Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor format din 9 preoți între care s-au număr preotul paroh Cătălin Mureș, părintele Gheorghe Lungu de la Biserica Sf Andrei din Fălticeni, părintele George Petru de la Pojorâta, preotul Teodor Vera de la Biserica Adormirea Maicii Domnului, preoții Iacob Vasile și Răzvan Câmpulungeanu de la biserica Sf Ecaterina din Moara și preotul Cătălin Axinte.

biserica sf mina (1)În Biserica “Sfantul Mina” din cartierul Obcini sunt prezente două fragmente din moaștele Sfântului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiespicopul Sucevei și Rădăuților. Acest lăcaș de cult este una dintre cele trei biserici din România în care se află părticele din moaștele Sf. Mare Mucenic Mina, cu documente legale, celelalte două fiind Catedrala Mitropolitană din Iași și Biserica “Sf. Mucenic Mina” din București. Cu sprijinul credincioşilor parohiei, în 2003 s-a reuşit confecţionarea unei racle de argint în care au fost mutate moaştele Sf. Mina. Între credincioși s-a aflat și primarul comunei Moara.

„Este o zi de mare bucurie pentru noi această sfântă zi. Îmi amintesc în 1977, când erau puține blocuri în cartierul George Enescu și eram vecin cu părintele Cătălin Axinte, am fost colegi la Seminarul Teologic și în 1997 ne-am dândit noi să facem o biserică deși nu știam câte eforturi trebuie depuse. Aveam un avânt tinerese și am pornit ca doi nebuni la drum. Am fost să obținem autorizație și directorul de la o instituție ne înterabă,aveți sponsori? Că este o lucrare mare,greu o să fie și noi am spus că îl avem pe Dumnezeu. Apoi s-a întâmplat că am fost întrebați de părintele Ciubotariu ce hram îi punem și ce ma propus era în Suceava. Am luat acatistieru și ne-am uitat și Sf Mina nu era în Suceava. El ne-a ales pe noi. Încet, cărămidă cu cărămidă,apoi a urmat pictura. Și a venit ziua cînd trebuia să facem plăți la lucrări dar nu avema bani și Sf Mina așa rânduia că în acea zi chiar apăreau. Grecii au un obicei,bisericile mai alesunde sunt moaștele cu sfinți părinți au alături carți deschise în care cei care vin și se închină lasă mărturie de minunile pe care le-a făcut sfântul respectiv în viața lor. Vorbim cu părintele Cătălin și ne-am gândit să deschidem și noi o astfel de carte pe care să o scriem cu ajutorul dvr., o carte în care să dăm slavă lui Dumnezeu și să dăm mărturie de minunile făcute.Avem rugămintea cei care ați avut parte de miuni vă rugăm în câteva cuvinte să scrieți în carte”, a spus preotul Cătălin Mureș.biserica sf mina (2)

Minunile Sf Mina

„Acum câțiva ani eram la sfântul maslu când a venit o femeie de la Timișoara demonizată. A stat la Sfântul Maslu, s-a rugat în felul ei și la sfârșit când a ajuns să se închine la racla sfântului când a vrut să sărute racla o puternică, nu știm ce, dintr-o dată am văzut-o zburând și a trântit-o în mijlocul biseriiicii și a început să se zvârcolească.Astfel de minuni vrem să arătăm lumii că se întâmplă și că sunt reale.Avem o credință vie,că această credință ortodoxă pe care noi o avem este lucrătoare, că este cea care ne ține pe noi să mergem mai departe. Nu trebuie să manipulăm,cei care vor să disrucă credința, sunt luptători împotriva credinței o fac din trădare”,  a mai spus preotul Cătălin Mureș.

biserica sf mina (4)Una dintre sucevencele prezente a ținut să ne povestească doar una din minunile Sf Mina.

„Îmi intrase în casă acum câțiva ani cineva în casă și îmi furase o căciulă și un guler de vupe arginitie. Era o valoare mare pe atunci. Am fost la Mănăstirea Sf Ioan și preotul m-a pus că citesc Sf Mina și am citit. M-am trezit la câteva zile cu ele la ușa”,  ne-a destănuit femeia.

Elena Săucă din Suceava susține că rugăciunile adresate Sf Mina au scos-o din necaz și de aceea e nelipsită de la slujbe.

Am venit cu bucate să împart credincioșilor. Am făcut special sarmale și le împart cu prilejul hramului bisericii care poartă numele marelui sfânt. Pe mine m-a ajutat. Eram plină de datorii, nu aveam un loc de muncă și am reușit să merg în străinătate și să lucrez și să îmi acopăr împrumuturile. Poate face minuni dar trebuie să ai credință”,ne –a spus suceveanca.

Credința populară

like-facebookCredinţa populară spune că această zi este respectată şi de hoţi, dar şi de păgubiţii care îi cer Sfântului Mina ajutor la prinderea tâlharilor. Însă nu doar cei pagubiţi cer ajutor sfântului ci şi cei care vor să îndepărteze gândurile şi faptele rele ale duşmanilor. Femeile merg la biserică în această zi pentru a duce lumânări şi le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit tradiţiei, se crede că schimbă gândurile duşmanilor.

Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele.

Tot în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*