70% dintre unităţile sucevene de învăţământ nu au autorizaţie de funcţionare emisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit locotenentului Costică Gheaţă, adjunctul inspectorului şef al ISU, documentul se emite, de regulă, la edificarea clădirii, ori atunci când se fac extinderi sau modernizări, iar în lipsa acestuia, şcolile aplică măsuri specifice de prevenire a incendiilor şi se dotează corespunzător.
Majoritatea şcolilor din judeţ aplică, în lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu de la ISU Suceava, o serie de măsuri de apărare în caz de incendiu. Trebuie spus că majoritatea şcolilor din judeţ sunt construite înainte de Revoluţie, la care nu era neapărat necesară existenţa unei autorizaţii sau a unui aviz de la pompieri. Doar acele unităţi şcolare, care în decursul anilor au efectuat lucrări de extindere sau de modernizare prin care au modificat demersurile clădirii sunt obligate să obţină o autorizaţie de la ISU.
“Acele construcţii vechi ce au fost ridicate înainte de 1989 nu prezintă obligativitate în a deţine autorizaţie de la ISU. Obligativitatea apare pentru acele edificii făcute recent sau a celor vechi la care s-a intervenit fie prin modificare, fie prin extindere”, a explicat locotenentul Costică Gheaţă, adjunctul inspectorului şef al ISU Suceava.
El a arătat că din totalul unităţilor şcolare din judeţ, 70% sunt construcţii vechi ce nu au făcut modificări sau extinderi, astfel nefiind obligate să aibă autorizaţie de la pompieri, iar din restul de 30%, o parte au solicitat avizul şi ulterior au obţinut şi autorizaţia, o parte au solicitat şi obţinut avizul, iar autorizaţia nu au mai cerut-o, iar cea de-a treia parte nu au solicitat nici aviz, nici autorizaţie.
Gheaţă a mai spus că ISU Suceava desfăşoară controale în toate unităţile de învăţământ din judeţ fie ele grădiniţe, şcoli, licee şi chiar USV.
“In timpul controlului se desfăşoară activităţi de instruire pe două paliere: activităţi de pregătire la clasă pe categorii de elevi, vis a vis de comportamentul ce trebuie adoptat atât preventiv, cât şi pe timpul manifestării unei situaţii de urgenţă, precum şi exerciţii practice care, de obicei, la nivelul unităţilor şcolare sunt de evacuare în caz de incendiu şi în caz de cutremur”, a explicat locotenentul Gheaţă.
Trebuie spus că existenţa unui document precum autorizaţia, este garanţia ISU că măsurile adoptate şi dotările din şcoli sunt conforme cu normele de protecţie în caz de incendiu. In lipsa autorizaţiei, însă, fiecare şcoală aplică alte seturi de reglementări prin care pune în practică măsurile de prevenire, planul de evacuare din clădire şi asigură dotarea corespunzătoare. Conducerile şcolilor se preocupă de desemnarea unei persoane responsabile care are ca atribuţii prevenirea incendiilor, de instruirea personalului didactic de reglementarea asigurării unor locuri special amenajate pentru fumători, precum şi de elaborarea unui plan de evacuare în caz de incendiu. La toate acestea se adaugă exerciţiile pe care le aplică ISU Suceava prin programul anual şi controalele care se derulează cel puţin odată pe an în şcoli, atunci când se fac inspecţii în localităţile rurale şi urbane.
Sursa: Obiectiv de Suceava