Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Deputatul PNL Radu Surugiu susține declanșarea de alegeri anticipate după demisia premierului

radu surugiuDeputatul PNL, Radu Surugiu, arată într-un comunicat de presă că alegerile anticipate vor stabili clar noua configurație parlamentară pe baza căreia se va forma un nou Guvern.

El a spus că susține decizia luată la nivel central de reprezentanții PNL și anume de a susține declanșarea alegerilor anticipate.

„Susțin decizia luată la nivel central de reprezentanții Partidului Național Liberal, aceea de a susține declanșarea alegerilor anticipate. Apreciez că aceasta este soluția cea mai oportună pentru ca Parlamentul să fie cu adevărat reprezentativ. În noiembrie 2014 românii au votat o altfel de politică, iar politicienii trebuie să țină cont de acest semnal. Prin urmare, clasa politică se află în situația de a răspunde cu adevărat reformării sale, iar aceasta se poate face numai prin declanșarea alegerilor anticipate. Ele vor stabili clar, prin voința electoratului, noua configurație parlamentară pe baza căreia se va forma un nou guvern. Este evident că toți românii—nu numai cei care au protestat—așteaptă cu adevărat o schimbare, politicienii fiind obligați să onoreze această cerere. Sunt convins că alegerile anticipate vor oferi o clasă politică responsabilă pentru România, pentru județele Moldovei”,  se arată în comunicatul de presă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*