Marți, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 209A, în afara comunei Cornu Luncii, un bărbat de 42 de ani, din comuna Mălini, a intrat în coliziune față-spate cu un atelaj hipo, neechipat corespunzător pentru circulația pe timp de noapte, care se deplasa în aceeași direcție și condus de un bărbat de 75 de ani, din comuna Mălini.
În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a unei femei de 44 de ani și ușoară a conducătorului atelajului hipo și a unei alte femei de 35 de ani, din comuna Mălini, toți din atelajul hipo.
Conducătorul auto și căruțașul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 42 de ani și de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 75 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.