Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlui judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 3 noiembrie 2015, faţă de Gorban Petru pentru săvârşirea infracţiunii de ,,contrabandă’’.
Potrivit prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Constantin Steiciuc, la data de 04 martie 2013, orele 16.00, pe raza comunei Moldoviţa, sat Argel, Gorban Petru a deținut și transportat cu autovehiculul marca Mitsubishi Sogun , un număr de 13.960 pachete de ţigări marca Viceroy cu timbre de Ucraina ce provin din contrabandă, fără documente de provenienţă, producând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 141.149 lei (însumând contravaloarea taxelor vamale şi fiscale), abandonând autovehiculul la apropierea organelor de poliţie.
Potrivit magistratului, cercetările în cauză au fost îngreunate de faptul că inculpatul s-a opus în mod repetat, inclusiv fizic, procedurii amprentării, aceasta fiind realizată doar după obţinerea autorizării instanţei în acest sens în dosarul altei unităţi de Parchet, respectiv Vatra Dornei, unde inculpatul este cercetat tot pentru o faptă de contrabandă.
„Faţă de inculpatul Gorban Petru a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând din data de 02 noimebrie 2015, orele 13,30 şi până la data de 3 noiembrie 2015, orele 13,30”, susține prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria din Câmpulung Moldovenesc.