Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Preot amenințat cu moartea de un individ. „ Se pare că Satana a ajuns și aici”

Părintele Andrei Cruciatu

Părintele Andrei Cruciatu

Un preot sucevean a fost amenințat cu bătaia, dar și cu moartea de un individ. Părintele susține că primește tot felul de mesaje prin care este amenințat că va suferi.

Este vorba despre părintele Vlad Andrei Cruciatu de la Parohia „Sf. Parascheva” Bogdănești, care susține că amenințările au început în momentul în care, pe pagina sa de socializare, a postat un mesaj legat de posedarea unei doamne din Iași, care a fost dusă la moaștele Sfintei Parascheva.
„Am avut mai mult sau mai puțin fericita ocazie de a fi la fața locului, de a auzi vocile iadului răcnind răpuse în fața sfințeniei. Poate unii consideră întâmplare demnă de alte vremuri mai întunecate sau poate a fi un caz clinic, însă fiind la fața locului am simțit inima înfiorată și în același timp pulsând de bucurie fiind martorul minunii lui Dumnezeu, minunii Mântuitorului ce răpune diavolul și-l trimite unde îi e locul în iad. Cei ce au fost acolo pot mărturisi sfințenia și dumnezeirea coborâtă între ei. Cu credință întotdeauna răul va fi învins! Să nu disperăm niciodată iubiți credincioși! Bunul Dumnezeu să ne aibă în pază și Sf. Cuv. Parascheva să se roage pentru noi păcătoșii”, este mesajul preotului, după participarea la evenimentul de la sfintele moaște.
like-facebookLa puțin timp după aceasta, susține preotul, au început amenințările.
„Acum câteva zile primesc un mesaj kilometric de la un necunoscut, fiind deranjat de postarea mea în legătură cu acea doamnă posedată de la Iași. Acesta mă amenința în repetate rânduri cu vătămare corporală și moarte. Se pare că satana a ajuns și aici”, a spus părintele.
El a dezvăluit și câteva dintre mesajele primite: „Privește-mi chipul pe profilul meu. Când mă vezi față în față, evită-mă”/„Doar atât, orice încercare de contact personal cu mine se va solda inevitabil cu distrugerea brutală a sănătății tale corporale, calculat, rece, știintific aproape. Nu mă interesează moartea ta”/ „Dacă nu vrei să inviți suferința extremă în viața ta, ține-mi minte fața și când mă vezi pe viu, evită-mă subtil. Nu-i amenințare, ci declarație de război și sfat omenesc”.
Acestea sunt câteva dintre mesajele pe care preotul le-ar fi primit de la Fabian B.
Slujitorul Domnului susține, însă, că nu a făcut plângere la Poliție.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*