Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Jumătate din Piața centrală din Suceava, redeschisă vineri. Vezi cum se vor deosebi producătorii de intermediari!

piataJumătate din piaţa agroalimentară centrală din municipiul Suceava, cea dinspre hala de lactate, care a fost modernizată va fi redeschisă vineri.

Acolo au fost montate panouri termoizolante, s-a schimbat acoperișul, au fost instalate 65 de mese noi şi încă 21 recondiţionate, care au fost repartizate pe două culori, bej pentru producătorii agricoli și albastru pentru intermediari.

like-facebookDe asemenea, autoritățile locale vor să introducă un sistem touch screen pentru ca oamenii care vor să închirieze tarabe să primească bonuri. Investiția de modernizare a Pieței Centrale se ridică la 700.000 lei, fără TVA.

„Se va lucra în perioada următoare la corpul A al pieţei şi sperăm ca din primăvară să reuşim să-l finalizăm. Acum suntem la un stadiu de execuţie a lucrării de 46% şi a ieşit ceva frumos. S-au adus şi 65 de mese noi, iar alte 21 au fost recondiţionate. Ce este important e că printr-o hotărâre de Consiliu Local iniţiată de mine s-a stabilit exact că vor fi mese de culori diferite pentru a şti exact care sunt producătorii autohtoni şi care sunt agenţii economici intermediari”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*