Dotarea la cel mai înalt nivel şi constituirea de echipe medicale profesioniste multidisciplinare au făcut posibil ca Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava să ofere servicii medicale şi tratamente prin proceduri de ultimă oră la nivel mondial. În premieră în toată zona Moldovei, săptămâna trecută o pacientă în vârstă de 45 de ani, cu un anevrism cerebral gigant, a fost tratată cu succes prin proceduri de neuroradiologie intervenţională, efectuate de dr. Mihai Creţeanu Jr. Metoda aplicată este de embolizare, cea mai nouă la nivel mondial. Din echipă au făcut parte medici neurologi, cardiologi, de terapie intensivă, neurochirurgi şi radiologi.
În cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri la spital, la care au fost invitaţi şi medici de diferite specializări din instituţia spitalicească, dr. Creţeanu Jr. a prezentat cazul şi metoda prin care a fost tratat, subliniind avantajele acesteia. Printre acestea, rata ridicată de succes, durata scurtă de intervenţie – o oră şi jumătate, cu tot cu procedurile de pregătire, şi faptul că pacienta a putut pleca acasă restabilită, după trei zile de la intervenţie.
Surprinzător este că, deşi spitalul din Suceava dispune de toate condiţiile pentru realizarea unor astfel de intervenţii, o parte dintre medicii din zonă recomandă pacienţilor, fie din necunoaştere, fie din motive personale, să meargă la clinicile universitare din ţară. Directorul medical al Spitalului de Urgenţă, dr. Tiberius Brădăţan, a anunţat deja ieri o primă măsură pentru remedierea, cel puţin, a lipsei de informare. Dr. Brădăţan a declarat că de acum înainte, în ultima săptămână a fiecărei luni, în cadrul consiliului medical lărgit, vor fi prezentate cele mai interesante cazuri ale medicilor din spital. ”Nu vom discuta doar cazurile de reuşită, ci şi eşecurile. Nu există boli, ci bolnavi, iar uneori şi medicina este neputincioasă. Și din eşecuri avem de învăţat, nu doar din reuşite”, a spus dr. Brădăţan.
Acesta a arătat că atitudinea pe care intenţionează spitalul să o promoveze este aceea de echipă multidisciplinară, în care medicii de diferite specializări cooperează în interesul pacientului, în luarea celei mai bune decizii pentru acesta. ”Vrem să reconstituim echipa multidisciplinară, să lăsăm deoparte egoismul, individualismul fiecărui profesionist în parte pentru a gândi integrat pacientul”, a mai spus dr. Brădăţan.
Spitalul de Urgenţă din Suceava dispune de specialiştii şi dotarea necesare pentru intervenţii de înaltă performanţă
Din această toamnă Spitalul de Urgenţă din Suceava a fost inclus, alături de clinicile universitare din ţară, în onoranta listă scurtă a spitalelor din programul naţional ”Acţiunea prioritară pentru tratamentul pacienţilor cu accident vascular cerebral (AVC)”. Susţinerea financiară a metodelor ultraperformante de tratament este realizată de spital, Consiliul Judeţean, Casa Asigurărilor de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii. La unele proceduri este necesară şi contribuţia pacienţilor. Ca exemplu, anul acesta CAS a alocat până acum 19.000 de lei acestui segment, iar materialele utilizate la intervenţia de săptămâna trecută (stent de ultimă generaţie) au costat peste 15.000 de lei.
Mai menţionăm că şi accidentul vascular cerebral poate fi prevenit sau tratat la Suceava prin neuroradiologie intervenţională. La indicaţia medicului neurolog sau a ecografistului Doppler, pacientului i se evaluează arterele carotide şi i se face o angiografie de carotide, care permite medicului să aprecieze riscul de accident vascular cerebral sau să-l trateze, în cazul în care s-a produs.
De asemenea, tot prin proceduri minim invazive pot fi diagnosticate şi tratate eficient urgenţele cardiovasculare, afecţiuni ginecologice sau neurologice. Asta înseamnă că tot ceea ce se făcea în centrele universitare se face acum şi în Suceava, cu succes. Echipa de medici are experienţă şi studii temeinice, aparatura de înaltă performanţă există, astfel că pacienţii au acces acasă la cele mai noi metode de diagnostic şi tratament.
Sursa: Monitorul de Suceava