Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Trei contrabandiști reţinuţi de polițiștii de frontieră cu ajutorul câinelui de intervenţie

tigari (2)Poliţiştii de frontieră au observat, pe 20 octombrie, două persoane care transportau colete voluminoase şi se îndreptau dinspre frontiera de stat către localitatea Vicovu de Sus.
Polițiștii au efectuat somaţiile legale prin voce, dar deoarece cei în cauză au ignorat avertismentul, lucrătorii noştri au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment în plan vertical, moment în care bărbaţii profitând de întuneric, condiţiile meteo nefavorabile şi vegetaţia abundentă, au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul ucrainean.

Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea reţinerii şi identificării persoanelor respective, precum şi a cercetării în comun a evenimentului.
like-facebook
În zona respectivă, poliţiştii de frontieră au descoperit 2 colete, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.
La sediul S.T.P.F. Suceava, în urma inventarierii coletelor descoperite, s-a constatat că acestea conţin 2.000 pachete ţigări, de diferite mărci, în valoare de 20.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuarea cercetărilor, în cursul zilei de joi, 22 octombrie a.c., un echipaj al poliţiei de frontieră, a observat în apropierea trei persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Polițiștii au procedat la interceptarea bărbaţilor moment în care aceştia au fugit către un imobil din apropiere.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie însoţită de câinele poliţist Roj care i-a depistat pe cei trei bărbaţi ascunzându-se în podul imobilului.

Aceştia au fost reţinuţi şi identificaţi ca fiind cetăţeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 ani.
Din verificări a rezultat faptul că cei trei bărbaţi au fost implicaţi în activitatea de contrabandă din data de 20 octombrie. Aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*