Sucevenii sunt așteptați să depună cererile pentru ajutorul de încălzire a locuințelor dat de stat. Primăria Suceava a pregătit 7.000 de formulare, însă ajutorul se dă numai pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie şi martie. Nu oricine poate beneficia de această subvenționare. Ajutorul nu se acordă proprietarilor de alte clădiri sau spaţii locative, autoturism sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani, terenuri intravilane care depăşesc 1.000 de metri, dar nici celor care au depozite bancare de peste 3.000 lei.
Plafonul pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat este de 786 de lei net pe membru de familie şi de 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie al celor care folosesc combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau radiatoare electrice nu poate depăşi 615 lei.
„Rugăm reprezentanţii asociaţiilor de proprietari să vină la Primărie, să ia contact cu Direcţia de Asistenţă Socială, să aducă acele formulare pentru subvenţia pe care o dă Guvernul la încălzire. De altfel, săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu şefii asociaţiilor de proprietari şi cu conducerea noului operator, astfel încât să stabilim o strategie comună pentru sezonul rece”, a declarat primarul Ion Lungu.